Perfect Face pentru a ne da cateva sfaturi in legatura cu intretinerea tenului acum, in prag de primavara.
" />
Fiecare femeie doreste sa-si pastreze tineretea pielii pentru cat mai mult timp. Insa acest lucru nu este posibil daca o neglijam si o expunem unui tratament dur. De aceea, am stat de vorba cu specialistul in estetica faciala, dna Claudia Avram, de la centrul de beauty Perfect Face pentru a ne da cateva sfaturi in legatura cu intretinerea tenului acum, in prag de primavara.
Ar trebui sa ne schimbam rutina de ingrijire in functie de sezon?
Cu siguranta, da. Temperatura afecteaza tenul in foarte multe feluri. Vremea rece si vantul usuca foarte mult pielea iar aceasta trebuie hidratata intens, cu creme bogate in vitamine dar si in factor de protectie, mai ales cand avem si zapada. Atunci, soarele se reflecta in omat si ne putem trezi chiar cu arsuri la nivelul fetei.
Insa, pe masura ce temperaturile cresc, cremele ar trebui sa fie mai usoare, fluide pentru a nu incarca tenul inutil. In aceasta perioada, o exfoliere pe saptamana este bine-venita deoarece ne ajuta sa scapam de pielea moarta.
Ce tratamente recomandati primavara?
Un ritual de ingrijire riguros, care sa se faca in confortul casei, este recomandat si necesar insa, nu este suficient. De aceea, acesta trebuie completat cu terapii si tratamente realizate in cabinetul esteticianului, pentru cele mai bune rezultate, vizibile. Primavara este o perioada buna pentru mezoterapie.
Ce este mezoterapia?
Este un tratament care repara tenul in profunzime, stimuland secretia de colagen si elastina, datorita unor substante active ce se introduc intradermic cu ajutorul unui aparat denumit Dermapen. Este un tratament indicat persoanelor peste 30 de ani, care doresc sa-si reintinereasca aspectul pielii dar si celor care au cicatrici in urma unor traumatisme post-acneice, pori dilatati, cuperoza, melisma sau chiar vergeturi. Este o alternativa non-invaziva pentru botox si lifting facial.
Cum functioneaza?
Mai inainte de toate esteticianul dezinfecteaza fata si aplica o crema cu rol anestezic, pentru ca diminua orice discomfort.
Dispozitivul executa mii de micro-intepaturi (care pot fi ajustate de la 0.5 mm la 2.5 mm) la nivelul pielii, introducand in derma substante active, hranitoare. Adancimea este adaptata in functie de zona si de afectiune.
Zona ramane iritata insa in urmatoarele 2 zile isi revine, avand un aspect vizibil imbunatatit si cicatricile reduse. Aceasta mezoterapie este indicata si pe zonele sensibile, cum ar fi zona nasului, a ochilor si gat. Timpul total de lucru este in jur de o ora si jumatate iar la final se aplica un gel special pentru acest gen de procedura, pe care clientele trebuie sa-l foloseasca si acasa, in jur de 3-5 zile, plus o crema hidratanta cu factor de protectie.
Cat de des ar trebui sa se faca aceste sedinte pentru rezultate optime?
Numarul sedintelor difera de la persoana la persoana, in functie de tipul de ten si de problemele cu care se confrunta insa, in general sunt necesare aproximativ 4-6 la interval de o luna.
Ce recomandari post-terapie aveti?
Ingrijirea trebuie sa urmeze si acasa si, de aceea, intotdeauna recomand clientelor mele sa aplice o crema hidratanta si cu factor de protectie SPF 50, sa evite expunerea la soare. In acelasi timp acestea nu trebuie sa uite ca trebuie sa fie urmarite in continuare de un specialist care poate observa cel mai bine evolutia si refacerea tenului.