Creștinii îi sărbătoresc pe 9 martie pe cei 40 de mucenici și, în amintirea lor, servesc mucenici, copți sau fierți și închină pahare cu vin. Însă, de unde vine această sărbătoare? Care este povestea celor 40 de mucenici?
În timpul împăratului păgân Licinus, creștinii erau prigoniți pentru credința lor și, din acest motiv, slujbele religioase se oficiau în secret. În armata împăratului se aflau și soldați creștini, iar când guvernatorul Armeniei, Agricolae, a aflat despre credința lor le-a interzis să se închine Domnului și le-a poruncit să se roage zeilor păgâni. Deoarece aceștia au refuzat, guvernatorul a ordonat să fie pedepsiți, aruncați în temniță și bătuți cu pietre. Supliciul lor a durat opt zile, însă, în acest timp, în temniță li s-au arătat semne divine și astfel au avut putere să îndure torturile la care au fost supuși.
Văzând că nu reușește să-i îndepărteze de pe calea credinței creștine, Agricolae a ordonat să fie aruncați în timpul nopții în lacul Sevatiei, ca să moară înecați sau de frig. Însă, în timpul nopții, ca prin minune, apa s-a încălzit și lacul s-a dezgețat, cei 40 de soldați au supraviețuit nopții, iar deasupra capetelor le-au apărut 40 de cununi strălucitoare.
Chiar și așa, inima guvernatorului nu s-a înmuiat, și după ce soldații au fost scoși vii din lac a ordonat să le fie zdrobite fluierele de la picioare și să fie lăsați să moară în agonie. Cei 40 de mucenici care au murit în chinuri au fost: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie.
În amintirea credinței lor, Biserica Ortodoxă a hotărât să fie cinstiți în fiecare an pe 9 martie.