O tanara a decis sa povesteasca experienta teribila prin care a trecut in urma cu doi ani si care i-a schimbat viata pentru totodeauna.
"In urma cu doi ani, in aceasta zi m-am ridicat pentru prima oara in picioare, dupa 10 zile de transplantul de plamani. Plamanii mei cedasera complet, aveam atrofie musculara aproape complet si tendinta de a ma umfla repede si mult.
In timpul operatiei au descoperit ca avea 99% adeziuni ale plamanilor la peretele toracic, deci practic erau inchisi in piept prin intermediul unui tesut cicatrizant urias. S-au gandit sa renunte, insa au mers inainte si totul a mers bine dupa ce plamanii meu naturali au fost indepartati. Apoi, nimeni nu a numarat cat urma sa ma umflu, asa ca mi-au strans bandajele atat de tare incat plamanii nu se mai puteau extinde. Au inceput sa retina plamani si am facut pneumonie si embolism pulmonar. M-au dus in sala de operatie din nou, ceea ce insemna o condamnare la moarte.
Mi-au desacut bandajele si au vazut ca starea mi se imbunatateste. Bandajele aproape m-au ucis. Asa ca le-au refacut si am fost lasata fara ele timp de cateva zile, pentru a face fata edemului urias. Primeam anticoagulante constant si sangeram mereu. Am primit peste 460 de unitati de sange, nu mai aveam deloc sangele meu.
A fost o batalie apoi, luptand cu infectiile cheagurile de sange, atrofia musculara. Am suferit un atac cerebral dupa epidurala proasta si mi-am pierdut o parte din vedere si cele mai multe dintre functiile motorii. Ar fi trebuit sa ma ridic la 24 de ore dupa transplant, insa mie mi-a luat 10 zile. In cele mai multe dintre ele am stat in coma indusa. Imi amintesc prima gura de aer dupa ce mi-au schimbat ventilatorul cu unul mai mic si am simtit cu lobii plamanilor se umfla cu aer pentru prima oara in 15 ani. La sase luni dupa aceasta fotografie am facut o plimbare de 5 kilometri", povesteste femeia.