Încă din timpuri străvechi, oamenii au folosit tot felul de tehnici pentru a-și afla destinul. Una dintre acesta este ghicitul în cafea, practică ce poate să dezvăluie trecutul, prezentul și viitorul persoanei.
Afla cum iti poti ghici viitorul in cafea
Vechi obicei din Orientul Mijlociu, ghicitul în cafea se practică și în prezent pe întreg mapamondul. Scrierile arată că tehnica de prezicere a viitorului a apărut ca urmare a ritualului servirii cafelei, comparat de multe ori cu cel al ceaiului din Japonia. Bătrânii credeau că în spatele acestui obicei stă de fapt felul unic prin care o persoană își lasă „amprenta“ în ceașca de cafea după ce a savurat băutura. În funcție de simbolurile care apar în zaț, de culoarea și de forma lor, poate fi cunoscut destinul unui om.
Cum se prepară cafeaua
Ca în cazul oricărei alte tehnici de divinație, ghicitul în cafea presupune respectarea unor reguli simple, astfel încât așezarea zațului și poziția simbolurilor care apar să permită o interpretare cât mai corectă. Cafeaua trebuie să fie pregătită la ibric și savurată în momente de liniște, cu înghițituri mici (dintr-o singură parte a ceștii). E bine ca persoana în cauză să mai păstreze puțină cafea, apoi să ridice de toartă ceașca și să o învârtă (în sensul acelor de ceasornic) de trei ori astfel încât zațul să se depună uniform. Următorul pas presupune așezarea ceșcuței pe farfurioară, cu susul în jos și cu toarta îndreptată către persoana căreia i se ghicește. Unele superstiții legate de ghicitul în cafea spun că cel care vrea să-și cunoască viitorul trebuie să-și pună și o dorință în gând înainte de a pune ceașca pe farfuriuță.
Culoarea și forma simbolului sunt importante
Există numeroase semne ce pot fi interpretate când vine vorba de ghicitul în cafea. De cele mai multe ori, persoanele care „citesc“ toate aceste forme consideră că partea de jos a ceștii reprezintă trecutul, cea din mijloc prezentul, iar cea de sus este asociată cu viitorul. Nu doar simbolul în sine poate indica anumite lucruri sau situații, ci și culoarea lui. Mai exact, semnele albe sunt considerate ca având conotații pozitive, iar cele închise la culoare pot prezice întâmplări nefericite. De asemenea, atunci când se ghicește în zațul de cafea se ține cont și de mărimea simbolurile care apar. Cu cât acestea sunt mai mari, cu atât ele sunt mai importante pentru persoana care a băut cafeaua. În cele mai multe din cazuri, cel care ghicește le va grupa (să fie cât mai apropiate), astfel încât predicția să fie cât mai exactă.
Ce semnifică semnele
Simbolul din zațul de cafea, forma lui, dimensiunea, locul în care apare – fiecare aspect are o semnificație ce poate fi interpretată. Cele mai întâlnite forme sunt animalele, formele de relief, cifrele, semnele de punctuație, alimentele, florile, plantele, semnele religioase și literele. Îți spunem care sunt semnificațiile celor mai comune dintre ele:
Linie – dacă este dreaptă, continuă – arată o călătorie pe care urmează să o faci;
Păsări – stare de bine, bucurii sau vești bune;
Pisică – persoane lingușitoare în cercul de prieteni, discuții pe care le ai cu apropiații;
Pomi – legătura familială, eventualele probleme care apar în familie;
Inimă – bucurii, starea de fericire, cadouri, dragostea celor din jur;
Stele – faptul că ești apreciată, că o să ai succes;
Pod – urmează să iei o decizie importantă;
Fluture – începutul unei relații, sentimente de apropiere față de o persoană;
Cercul - dacă este gol în interior semnifică asociere, uniune; cu punct în interior – apariția unei sarcini sau naștere;
Pătratul – mutarea, cumpărarea unei locuințe;
Crucea – reușită în urma unei încercări;
Florile – starea de bine, de armonie;