Aceasta reteta delicioasa de mucenici este foarte simpla si gustoasa, in special daca respecti un secret important.
Cea mai simpla reteta de mucenici cu miere si nuca! Respecta acest secret!
Avem nevoie de:
Pentru aluat – 1 kg faina alba pentru cozonac sau panificatie, 500 ml lapte sau apa, 120 g zahar, 50 g drojdie proaspata, 3 oua, 100 ml ulei, o lingurita rasa de sare, coaja unei lamai sau portocale, jumatate de sticluta esenta de rom, 3 plicuri zahar vanilat; pentru insiropat – o cana de apa, o cana de zahar, coaja unei portocale; pentru finisare – 200 g nuca si 200 g miere pura
Preparare:
Toate ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei. Rumenim usor miezul de nuca si il macinam. Dam in clocot laptele sau apa. Cernem faina si oprim din ea 200 grame separat, intr-un castron mai mare. Punem sarea doar pe marginea gramezii din restul de faina. Peste cele 200 g faina oprite turnam laptele clocotit si amestecam bine, sa se desfaca eventualele boturi formate. Lasam sa se racoreasca. Amestecam drojdia cu o lingurita de zahar si o lasam cateva minute. Va deveni lichida si va incepe sa creasca. Punem drojdia in vasul cu faina oparita dupa ce si-a dublat volumul, cand amestecul de faina nu mai este fierbinte, ci caldut. Amestecam bine si lasam pana isi dubleaza volumul. Intre timp batem bine 2 oua cu zaharul si aromele, pana se topeste zaharul. Daca pregatim versiunea de post, nu adaugam oua. Cand amestecul de faina oparita cu drojdie a crescut, amestecam in el ouale cu zahar si turnam totul in vasul cu faina cernuta.
Adaugam uleiul deasupra. Incepem sa amestecam cu mana, apoi sa framantam pana nu se mai lipeste aluatul de vas, cca. 10 minute. Aplicam apoi metoda rapida pentru un framantat perfect fara efort – luam cu ambele maini bila de aluat si o izbim cu putere de masa de lucru, de o suta de ori. Dureaza cinci minute, dar aluatul va fi perfect omogen la final, fara alte operatiuni. Il lasam cel putin o ora sa creasca, in loc cald, apoi taiem bucati egale din el, le facem suluri groase cat degetul mic si de 25-40 cm lungi, le rasucim in doua si le lipim in forma cifrei opt. Din cantitatile din reteta ies 40 de sfintisori mici sau 24 medii sau 16 mari. Ii punem in tavi tapetate cu hartie de copt. Batem un ou cu o lingura de zahar si o lingura de apa rece si ungem mucenicii cu o pensula (numai daca nu sunt in versiunea de post), apoi ii lasam 15 minute sa creasca si ii punem la copt. Vor sta in cuptorul preincalzit cca. 35-40 de minute, pana cresc si se rumenesc frumos. Imediat ce am pus la copt prima tava, punem la fiert siropul din apa, zahar si arome si il lasam sa clocoteasca cinci minute.
Cand scoatem mucenicii din cuptor ii trecem repede prin sirop si ii aliniem pe platouri, sa se raceasca. Dupa ce s-au racorit, incalzim putin mierea, doar cat sa devina lichida. Ungem fiecare sfintisor cu miere si il presaram din belsug cu nuca macinata, apoi scuturam surplusul si il punem pe platou. Dupa ce au fost garnisiti cu nuca, mucenicii se pot cladi unii peste altii pana la servire. Pregatiti din aluat cu faina oparita, vor fi mai pufosi si se vor pastra proaspeti pana la cinci zile. Sunt savurosi serviti cu lapte ori ceai de tei, dar pot fi o minunata companie si la un pahar cu vin alb dulce.