Nu puţine sunt articolele pe care le poţi găsi la un click distanţă şi care te încurajează să consumi, în fiecare dimineaţă, un pahar de apă caldă cu lămâie. Toate declară că apa caldă cu lămâie serveşte ca băutura perfectă de bună dimineaţa, întrucât ajută sistmeul digestiv şi face mai uşor procesul de eliminare a rezidurilor din corp. Specialiştii nu contrazic în totalitate acest lucru, dar atrag atenţia că acest obicei poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii.
Un obicei controversat: apa calda cu lamaie dimineata! MEDICII atrag ATENTIA: Are efecte nocive
Potrivit medicului Valentin Boldea, „lămâia este un tonic digestiv. Îţi ajută stomacul la digestie şi stimuleaza întreg tractul gastrointestinal. Aşa, vei scăpa de constipaţie şi de toateneplăcerile care vin la pachet cu problemele digestive. Dar nu te ajută să slăbeşti neapărat. Toţi ştim că stomacul are un anumit volum, iar saţietatea vine când e plin, din acest motiv un astfel de pahar doar îţi poate da această senzaţie, că eşti plin. De aici şi o poftă de mâncare mai redusă”.
Medicii nutriţionişti spun că obiceiul nu este unul sănătos. „Eu una nu recomand aşa ceva, nu are niciun temei ştiiţific”, ne-a declarat Magdalena Moroşanu, medic nutriţionist.
Mai mult, medicii atrag atenţia că, după mai multe zile în care consumi apa caldă cu lămâie, te-ai putea confrunta şi cu o gastrită. „Singurul amandament pe care îl dau pacienţilor este că nu recomand acest obicei pe stomacul gol. Lămâia este o substanţă acidă, iritantă. La mic dejun este foarte bună această limonadă, să-i spunem, dar doar dacă este alături de fructe confiate şi seminţe, care ne-ar aduce şi aportul nutriţional recomandat pentru o zi. Aşa ar putea fi un mic dejun sănătos, care să ne dea energie. Altfel, plimbăm apa prin tubul digestiv, iar după două săptămâni ne trezim şi cu o gastrită”, ne-a declarat medicul Valentin Boldea.
Tot el recunoaşte că un consum constant de lămâie şi implicit de vitamina C oferă nenumărate beneficii. Îţi curăţă sistemul digestiv de orice toxime care au stat peste noapte în corpul tău, lămâia fiind un diuretic natural. Conţinutul mare în vitamina C ajută şi el la eliminarea impurităţilor din sânge şi contribuie la o piele mai curată şi mai sănătoasă. „Datorită conţinutul mare de vitamina C, consumul de apă cu lămâie întăreşte sistemul imunitar şi ajută în lupta cu răceala şi gripa. Însă nu doar vitamina C este importantă pentru un sistem imunitar puternic, fierul este şi el un nutrient semnificativ, iar lămâia are capacitatea de a absorbi mai mult fier din alimentele pe care le mănânci”, încheie medicul.